Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Polițiștii sătmăreni au lansat proiectul „Asigură-te că mergi pe drumul cel bun”
Veronica Bretan  - Vineri, 14 Septembrie 2018

Proiectul de Prevenire a Infracțiunilor Comise de Participanții la Traficul Rutier privind Circulația pe Drumurile Prioritare a fost lansat vineri, în cadrul unei conferințe de presă susținută de inspectorul șef al IPJ Satu Mare, Sorin Daniel Stan, subcomisarul Viorel Orha din partea Corpului Național al Polițiștilor, insp. principal de poliție Lileana Chiorean, insp. principal Flaviu Pișcoran, purtătorul de cuvânt al IPJ Satu Mare, Paula Gabor și Marcel Buzilă reprezentatul Safety Blocker.

Proiectul poartă sloganul „Asigură-te că mergi pe drumul cel bun” și a fost inițiat de Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, în parteneriat cu Corpul Național al Polițiștilor, cu sprijinul agenției Safety Blocker.

Scopul proiectului este creșterea gradului de conștientizare a participanților la trafic și de a reduce riscul de implicare al acestora în comiterea unor infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și reducerea riscului de victimizare rutieră.

Conform insp. șef al IPJ Satu Mare, până la ora actuală, numărul accidentelor rutiere la nivelul județului nostru a scăzut cu 19, a persoanelor decedate cu 10, a răniților grav cu 30 și a celor răniți ușor cu 5. „Procentul este unul descrescător și cred că se datorează măsurilor pe care le-am luat de-alungul timpului și încet încet încep să se vadă efectele.”

Pentru atingerea scopului propus, polițiștii sătmăreni vor desfășura activități atât pe raza județului în zone intens circulate, cât și pe toate arterele rutiere din județ pe cele care au un grad ridicat în provocarea accidentelor rutiere.

Aceștia vor informara participanții la traficul rutier cu privire la riscurile infracționale, dar și de victimizare, generate ca urmare a  nerespectării regulilor de circulație.

Conducătorii auto vor fi informați cu privire la consecințele și implicațiile legale asociate neutilizării centurii de siguranță, consumului de alcool și droguri, și nerespectarea limitei legale de viteză impusă pe diferite tronsoane de drum.

De asemenea, se va face informarea pietonilor cu privire la obligațiile și responsabilitățile pe care aceștia le au, în calitate de participanți la traficul rutier.

Informarea publicului larg, în cadrul organizării unor manifestări culturale și religioase, cu privire la consecințele ce decurg ca urmare a săvârșirii unor abateri la regimul rutier.

Informarea elevilor din  clasele a XII –a, din liceele sătmărene cu privire  la riscurile de victimizare în traficul rutier, ca urmare a nerespectării prevederilor legale vizând traversarea regulamentară a străzii în calitate de pietoni și totodată, în calitate de viitori/deținători ai permisului de conducere.

Activitățile propuse se vor desfășura în zone de agrement din Municipiul Satu Mare și în zone intens circulate; în zonele frontierei comune cu Ungaria; în liceele sătmărene și în cadrul unor manifestări culturale și religioase, cu adresabilitate publicului larg, astfel încât un număr cât mai mare de participanți la trafic să fie informați cu privire la conduita ce trebuie adoptată pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere.

Proiectul se va derula pe o perioadă de aproximativ 1 an, până la finele lunii septembrie 2019 și va fi implementat la nivelul județului Satu Mare, în special în Municipiul Satu Mare.

 

Tags: lansare proiect  ipj satu mare  
1500 vizite
Distribuie pe